Fostul secretar de stat de la Washington din administrația Obama, John Kerry, actualmente reprezentant special al președintelui Statelor Unite, Joe Biden, pe probleme climatice, va conduce delegația americană la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, programat pentru 6-7 septembrie la București, a anunțat ambasada SUA în România.
Secretarul de stat american John Kerry este invitat în România și intenționează să vină în primul semestru al anului, probabil în primăvară, a declarat premierul Dacian Cioloș, comentând astfel, la solicitarea presei, știrea Profit.ro privind vizita oficială a secretarului de stat al SUA.
SUA vor rambursa Iranului suma de 1,7 miliard de dolari pe care îi datorau din timpul Revoluției islamice din 1979 și al ruperii relațiilor diplomatice, a indicat duminică într-un comunicat secretarul de stat John Kerry, citat de AFP.